Primii PACIENȚI ai țării au scris declarația de neîncredere în sistemul medical românesc

Primii PACIENȚI ai țării au scris declarația de neîncredere în sistemul medical românesc
Publicat: 15/06/2015, 22:28

Victor Ponta se află în aceste zile în Turcia, unde va fi operat pentru problemele la genunchi, după ce medicii de la Spitalul Militar Central din București i-au recomandat săptămâna trecută o intervenție chirurgicală. Premierul român s-a dus în Turcia imediat după ce a fost văzut în tribune la Baku, alături de Vladimir Putin la deschiderea Jocurilor Europene, eveniment boicotat de toți liderii europeni. Ca și vizita la Baku, și descinderea în Turcia este pe agenda neoficială a premierului: nimeni nu a comunicat nimic oficial despre intervenția medicală a premierului României. Președintele Iohannis a spus luni că a auzit „pe surse” despre periplul internațional al lui Ponta. Ceva mai multe date avea președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. El a spus că intervenția chirurgicală la genunchi la care va fi supus premierul Victor Ponta este mai ușoară decât operația prin care a trecut el, tot la genunchi, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în 2006. „E mai ușoară a lui decât a mea. Eu am avut o operație mai grea, de transplant de ligament. Nu știu dacă el va face operația de transplant sau numai de reparație de ligamente, dar știu că i-am dat un sfat. I-am spus că dacă vrea să apeleze la același chirurg, care este un bun specialist și cu recunoaștere profesională foarte mare”. Președintele Senatului a precizat că nu are informații despre starea de sănătate a premierului, susținând că a fost „permanent” în ședințe. Totodată, Tăriceanu a confirmat că premierul va suporta intervenția chirurgicală în Turcia: „Așa am auzit și eu, da”.

Cert este că, în perioada cât este plecat, premierul și-a delegat prerogativele vicepremierului Gabriel Oprea.

Primii pacienți ai țării

Victor Ponta nu este primul demnitar care alege străinătatea pentru a se opera.

Traian Băsescu, Călin Popescu, Sorin Oprescu sau Adrian Năstase sunt printre numele sonore din politica românească care și-au rezolvat problemele de sănătate cu ajutorul medicilor străini.

În timpul primului mandat, în 2006, fostul președinte Traian Băsescu a fost operat de hernie de disc la clinica AKH din Viena. La fel ca Victor Ponta, Traian Băsescu a ales o clinică din străinătate, după ce a fost evaluat la un spital din Capitală. Băsescu a fost supus unei operații de aproape două ore pentru eliminarea unei hernii de dimensiuni „neobișnuite”, declarau, la acea vreme, medicii austrieci. Hernia a provocat „probleme neurologice”, președintele nemaiavând sensibilitate în partea inferioară a corpului, din cauza tasării nervilor, explica neurochirurgul Engelbert Knosp. El a adăugat că a fost ales AKH, deoarece spitalul dispune de „toate echipamentele moderne” și colaboreaza cu regularitate cu Spitalul Universitar din Bucuresti.

În 2007, atunci când a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală, de această dată la glanda tiroidă, Traian Băsescu a fost operat însă de medicii chirurgi de la Spitalul Militar.

Operații în Franța și Germania pentru demnitarii statului român

Actualul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ales și el un spital din străinătate atunci când a trebuit să fie operat. S-a întâmplat în timpul mandatului său de premier, în 2006, după ce a derapat cu motocicleta pe un drum național. Atunci Călin Popescu Tăriceanu a avut nevoie de o intervenție chirurgicală la genunchi, pe care au făcut-o medicii francezi de la Clinique du Sport din Bordeaux, care au folosit, cu ajutorul calculatorului, o tehnică unică în lume. Mai exact, medicii au introdus o sondă în sistem 3D pentru a permite repoziționarea ligamentului cu o precizie incredibilă.

Și fostul președinte Ion Iliescu a ales străinătatea pentru a-și trata problemele de sănătate. Se întâmpla la finalul celui de-al doilea mandat de șef de stat, în 1996, când Ion Iliescu a plecat în Israel pentru tratamentul unei afecțiuni dermatologice. În 2007, Iliescu a apelat din nou la ajutorul medicilor străini: s-a internat la o clinică din Paris pentru o intervenție la inimă.

Adrian Năstase s-a operat și el în străinătate în timpul mandatului său, în 2003 suferind în Germania o operație la glanda tiroidă.

După ce a ieșit din închisoare, în luna martie 2015, Adrian Năstase a mers la o clinică din Franța pentru o operație la inimă. medicii francezi montându-i un stent.

Un al fost prim ministru, Radu Vasile, decedat în 2013, a fost operat cu câțiva ani înainte de a muri într-o clinică din Israel. În cadrul operației, lui Radu Vasile i-ar fi fost extirpată o tumoare malignă. Operația ar fi avut loc într-un spital în Ierusalim, iar tratamentul post operator a fost urmat Spitalul Universitar din București.

Atunci când vine vorba despre sănătate, chiar și medicii de profesie aleg strănătatea. Este cazul lui Sorin Oprescu, care în 2009, când a avut nevoie de sreviciile unui medic dentist, a mers la o clinică din Portugalia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor